si merii nu mai infloresc..

Ne privim in ochi in livada cu meri - zidar al ruinelor si fiecare zi pe care mi-o daruiesti, o cladesti din ruina zilei care a fost. Si eu iti adaug caramida pe caramida la ruina tuturor zilelor ce te-au compus. Imi zbieri zorile si zilele ce se nasc din maruntaiele apusurilor ce dospesc in cuptorul mintilor in care iti pulseaza inima intre ale carei doua batai ma recompui dintr-o dorinta stranie. Si mie mi se pare firesc de straniu sa fim in aceeasi livada unde ninge cu mielusei de cenusa si miroasa a mere coapte.. un privilegiu pe care doar tu si eu il putem vedea in livada cu meri unde fiecare zi e un dar...

Matriosca

Ne ocupam mintea cu tot materialul pe care-l produc alte minti, in loc sa ne-o golim de el pentru a putea cu adevarat vedea si intelege ceva de la viata noastra. Stim ca nimic nu este original, ca totul este derivat, ca nu suntem decat niste matriosce care se reproduc unele pe celelalte.

Dar este valabil tocmai pentru ca ne e groaza sa renuntam la ceea ce cunoastem prin intermediul altora, ne e groaza sa renuntam la  povestile in care am ajuns sa credem. Ne regasim in personaje de poveste uneori, alteori ne lasam etichetati, sau permitem sa ni se dea mura in gura totul, pana si sa ni se faca o falsa descriere a ceea ce suntem sau a ceea ce am fost, sau ca suntem ceea ce manancam sau ceea ce gandim etc.

Poate ca daca am avea curaj in noi insine, am reusi sa ne revolutionam propriile minti. Si matrioscele noastre ar incepe sa se schimonoseasca, sa urle si sa sparga pahare si farfurii, sa strige in gura mare ca 'nu sunt normale', nu in termenul cunoscut /atribuit, in orice caz. Am citit undeva ca pentru a-ti deschide mintea nu trebuie sa gandesti inafara cutiei (original in engleza: "think outside the box") ci ca mai simplu ar fi, nu-i asa, sa arunci pur si simplu, naibii adaug eu, cutia ("through away the box"), mi se pare atat de clar. 

Imaginati-va o seama de anonimi care se categorisesc reciproc in cutiute de diferite marimi. Fiecaruia i se pare normal sa-i atribuie celuilalt o cutiuta de o anumita marime. Pana cand cuiva, doar unui alt anonim, asezat probabil nu din intamplare intr-o cutiuta cu ceva mai multe gauri, asa ca experiment, pentru fotosinteza, ii vine ideea intr-un totul reformatoare, neconformista de a 'arunca' cutia ..fascinant la prima vedere dar un gest care l-ar putea costa viata. Aceasta reafirmatie pare sa scuture lucrurile cu adevarat pentru ca indiferent in ce cutiuta ai fi implantat, te situezi fizic in acelasi punct, doar optica, atitudinea se modifica. Eu aleg sa pastrez toate aceste cutiute si ma ingrijesc in continuare de cutiuta mea launtrica, pentru ca de cea pe care o am trasa peste cap oricum se ocupa matrioscele.

Acelasi lucru spus diferit devine o alta realitate in sine. La drept vorbind nu poti arunca cutia pentru ca asta ar insemna sa ne aruncam secole de 'bagaj' pe apa sambetei. Ce e in cutiuta noastra cu amintiri e datorita cutiutei cu amintiri ale omenirii.

Exista aceste momente in viata fiecaruia dintre noi, de sclipire divina, de genialitate, care te fac sa vezi o logica pe cat de rasturnata a lucrurilor, pe atat de proaspata, de vie. Marea parte a creierului uman este necunoscuta specialistilor, e ca fata nevazuta a Lunii, te intriga. Perceptiile noastre tin de optica, de vedere in spatiu. Aceasta optica, face diferenta dintre banal si magic, intuneric si lumina, inchisoare si libertate. 

O imagine rasturnata dezvaluie o dimensiune pe cat de reala pe atat de diferita. Atunci noi ne-am pozitiona in cer si cerul ar fi pamantul. Avand in vedere ca varfurile muntilor au fost o data strafunduri de mari si oceane cred ca si noi am fost la inceput in cer si de aici se poate spune ca ochii sunt oglinda sufletului sau ca la moarte trebuie sa acoperi oglinda pentru ca sufletul s-ar speria sa se vada pe sine.

 Poate ca in cele mai adanci caderi ale psihicului nostru defapt ne rupem de ceea ce consideram parametri normali, rupem cartonul cutiutei in care traim pentru a descoperi o cutie mai mare si din nou cadem doar pentru ca mai apoi sa ne putem reinalta.

reminscente 2012

reminscente 2012 

Te-ai privit vreodata intr-o fantana? exista ceva magic legat de fantani. Cand te gandesti ca acolo jos e capturata apa, o apa care te cheama sa te privesti suicidal. Pe de alta parte exact de acest lucru ai nevoie ca sa-ti reamintesti ca ai un sine situat cosmic, de unde te privesti pe tine captiv ca intr-o oglinda, in bolta cerului. Ai obosit sa te privesti pe tine in ambele sensuri ca intr-un inter(viu)macinator,in care un sine alearga dupa celalalt pentru a-l prinde din urma si pentru a-l lua la rost.

Atatea maratoane am alergat pe magistralele interioare incat m-am salbaticit si nu ma mai pot exprima decat in scris. Atatea lumi am creat si am distrus inauntrul meu incat in realitatea in care va citi cineva aceste randuri voi fi facut un pas imens intr-o lume care va exista cu adevarat pentru ca nu existi cu adevarat decat atunci cand te lasi citit.

Suntem unii pentru ceilalti carti inchise majoritatea timpului pe cand dublurile noastre joaca roluri ipocrite de lup, scufita rosie, de bunicuta sau de vanator consumand cu totii ciuperci halucinogene. Daca esti, pur si simplu, fara uniforma, statut, buletin de identitate, sau bani in buzunar, esti cel mai esential amanunt, mergi pe strada fara stres si faci fiecare pas intr-o automultumire egala cu pacea.

12.12.12 confuzie perforata de un soare cu dinti stralucitori  "precum in cer asa si pe pamant"..

  

obsesie legata de copaci?

Crengi, pareri distorsionate ale aceleiasi radacini, radacini, crengi viscerale in cautare de ape siderale,

Timp, tulpina. Am aflat ieri vazand un copac cu cinci brate ciuntite ca nu-i defapt decat mana unui urias ingropat de o alunecare de teren sau alta forma de cataclism ..care n-a apucat sa mai racneasca surprins de fatalitatea clipei doar sa faca un ultim gest disperat de a intinde o mana ca o ancora catre cer.

Copac, monolit sculptat stangaci de un vraci, vant. Copac, lovituri in lemn, o ciocanitoare distruge linistea substantei, copacul gandeste..

Plete de copaci compun cuiburi din raze de soare imbratisate. Priviri din tenebre se mijesc din scorburi batrane. Intotdeauna apa si-a gasit cursul prin copac adaugandu-i rand pe rand anii ce-l tin subjugat pe lume in cercuri concentrice. Apa, copac, ochi, ochi/uri de apa, ani ce se scurg intr-o simetrie trista a perfectiunii. Apa, copacul, ochii ce recompun pantecul mamei din care se aude timid primul, cel dintaiul cantec de leagan.

Si se reface treptat podul dintre lumi din dorul de a ne revedea strabunii .. din dorul de a vedea chipurile tuturor mortilor de ieri, de azi, de care uneori ne desparte doar un pas intr-un templu din lumina.

Urasc ceasurile pe care nici incheieturile mainilor mele nu le-au suportat vreodata! Ce-ar putea ele sa-ti reaminteasca? Doar gandul de nesuportat ale destinelor de incatusati. In padure, printre copaci, acolo e tot ce poti si tot ce ti-ai dori vreodata sa afli despre sine.

- va urma -

O, parca cineva imi asculta gandurile ..ascult riders on the storm ..in timp ce ploaia cade la fel de ritmata..Nori, Ploaie, Cer, Nori, Ploaie, Cer cer restaurarea echilibrului  Minte, Trup, Suflet. Dintre toate anotimpurile toamna -mi creeaza mediul propice triadei. Mintea, trupul si sufletul sunt 3 planete ale fiecaruia care se invart in jurul axului fiecaruia dintre noi. Metoda de comunicare atat intre ax si planete cat si intre planete se realizeaza telepatic.

Nimic nu se compara cu o ploaie rece de toamna care te trezeste zgomotos c-o palma, si-ti toarna cu introspectii si-atunci se deschid cerurile precum cortine grele se desfac infatisand o scena pe care te afli sfios si putin orbit de lumina unui reflector.. si daca exista o scena exista si o sala, acolo undeva in bezna, ca la teatru, un abis cu fotolii moi de catifea din care sticlesc nenumarate perechi de pupile de crocodili. Te afli pe o scena si esti constient ca nu te-ai pregatit, defapt habar nu ai care iti e rolul deci nici rostul, pe de rost.

Prin perdeaua de ploaie vad nori-ingeri mangaind coamele brazilor si copacilor care rosesc in urma atingerii. Intotdeauna toamna triada-mi tanjeste dupa calatorie, dupa colbul drumurilor de tara.. , dupa bocancii prafuiti  alergand dupa cate-o dacie papuc sau camion de carat bustenii...dupa ropote de ras si lacrimi o combinatie perfecta o senzatie de wind surfing si de fericire debordanta.

obsesii

Obsesie .. ma obsedeaza subiectul asta de acum doua nopti.. de unde sa incep ..o alta obsesie cum ca ar trebui sa existe un inceput in tot. Ce inseamna sa ai o obsesie, de ce natura e, daca sunt mai multe tipuri (care ar fi tipologia ei), este obsesia o boala, in ce momente se manifesta sau ce o determina sa apara, de cate ori apare, cat poate dura o obsesie?ce influenteaza persistenta obsesiei. Nu am studiat nici o  lucrare stiintifica pentru a elucida intrebarile legate de obsesie si totusi pot argumenta cate ceva despre ea din proprie experienta. Sa le luam pe rand. Cand ai o obsesie esti prins intr-o bucla atemporala indiferent de situatia in care te-ai afla ramai blocat intr-o dimensiune dilatata in timp si spatiu unde te afli tu doar cu ea, cu obsesia ta. Obiectele din jur se imbraca in chipul ei deformat astfel incat prinvindu-le inevitabil n-ai nici o sansa s-o ignori deci s-o uiti. Sa spunem ca asta este definitia obsesiei. Daca ar fi ca definitia sa fie un punct de plecare atunci obsesia pare sa fie o boala care te ancoreaza intr-un spatiu unde esti obligat sa te confrunti cu obsesia ta. Obsesia mai departe pare sa fie o problema de care vrei sa te eliberezi. Daca este o problema inseamna ca trebuie sa existe si solutii pentru a o rezolva. In functie de cat de bine sta fiecare la capitolul cunostinta generala despre sine putem estima cat va dura pana ca obsesiei sa-i fie administrat un tratament benefic. Subiectul este atat de generos incat imi provoaca si spaima. ..nu vreau sa ajung pana intr-acolo unde  sa scriu despre acele obsesii degenerate in crime, sau poate cu alta ocazie. Vorbesc aici despre obsesiile mai comune dar fara a fi banale pentru ca nimic din ce ne e dat sa traim si sa simtim nu mi se pare banal.Ce poate sa poarte pana la urma rangul de obsesie?

De exemplu nu inteleg obsesia asta de a face ordine?in lucruri sau in relatii ? obsesia de a prioritiza, de a categoriza, ce mai e si asta daca nu o mare amagire, cuvinte care 'suna bine', iti fac reclama buna? O obsesie nu e decat o ambitie tampita de a te amagi ca esti cel mai bun, ca totul ti se cuvine pentru ca esti cel mai bun. O obsesie este pana la urma o idee pusa in slujba de a te convinge ca ceva, ce nu e potrivit pentru tine si nu te reprezinta, este. Obsesia este o realitate virtuala ideala, care musteste de perfectiune. O obsesie nu este pana la urma decat o vraja proiectata  asupra noastra de catre egoul nostru care nu cunoaste semnificatia cuvantului renuntare.

Obsesia apare de cand suntem la sanul mamei .. dar nu devenim constienti de ea decat mai tarziu .. cand incepem sa ne punem intrebari despre noi insine si din dorinta de a deveni 'incorporat' in tiparele 'normalitatii' impuse de societatea in care te-ai nascut. Astfel apar pe rand obsesiile: de a fi elevul de nota 10, obsesia notelor, sau la polul opus obsesia de a fi elevul rebel din dorinta de a fi diferit, te a te simti mult mai smecher decat ceilalti; obsesia de a deveni popular, obsesia primelor iubiri, obsesia absolvirii examenului maturitatii, urmata de cele mai degradante dintre obsesii si anume  la ce facultate sa-ti faci veacul, obsesia iesitului in oras si a pierdutului timpului liber in compania altor obsedati, apoi obsesia terminarii facultatii, obsesia succesului la interviurile de angajare, sau obsesia posedarii unui loc de munca, aaaaah si cea mai tare obsesie din cate pot exista in vietile noastre obsesia 'facutului de bani', urmata in mod natural de obsesia 'de a pune deoparte', obsesia procurarii unui automobil, obsesia 'gasirii perechii de suflet', obsesia 'maritisului/insuratorii', obsesia de a 'face copii'.. o lume compusa din obsesii ..obsesia 'competitiei', obsesia legate de infatisare, de faima.., obsesia de a nu fi refuzat sau chiar obsesia de a nu face absolut nimic din cele de mai sus.

Obsesii pe care le gasesc 'cool': obsesia pentru un anumit gen de muzica, obsesia pentru un anumit gen vestimentar, obsesia pentru citit, obsesia pentru scris, obsesia pentru o anumita culoare, obsesia pentru un  anumit numar, obsesia din 'indragosteala', obsesia ca 'nu suntem singuri in univers/uri' obsesia pentru pragurile vietii (nastere, moarte).

Nimeni nu scapa de obsesii, personalitatea individului lansandu-se creata de aceste multiple forme subtile de dependente care se regasesc in fiecare dintre noi in gramaje si intensitati disproportionate.

Eu sunt in permanenta obsesie a cafelei si a cerului albastru. Mai am din cand in cand obsesia copacilor si de verde. Cand traiesti sub vraja unei obsesii e imposibil sa spui ca nu ai destul de lucru. Obsesiile ne pun in miscare muschii,  ne pun oasele la treaba, ne ard pe dinauntru, ne desfigureaza, Dor. 

Cum sa nu doara .. ma gandesc poate la cea mai frumos de trista obsesie este cea legata de tinerete..dorinta/obsesia de a ramane vesnic tanar si nu din intamplare pe geamul de la bucatarie vad un batran in scaun cu rotile, in dreptul casei de peste drum, stand cu ochii inchisi, absorbind energia si caldura soarelui  ... si nu intamplator din boxe curg versurile :

Forever I will move like the world that turns beneath me

And when I lose my direction I'll look up to the sky

And when the black cloak drags upon the ground

I'll be ready to surrender, and remember

Well we're all in this together

If I live the life I'm given, I won't be scared to die

Avett Brothers (The once and future carpenter)

Obsesia legata de timp.. nu se va demoda niciodata..  as  spune ca stiu de la ce vine batranetea  .. trupul imbatraneste pentru ca fumeaza obsesii .. daca privesti cerul la apus nu-ti mai trebuie alta certitudine..

Si tot timpul mai are un avantaj, acela ca are putere de a regenera, si de a alunga fantomele ..timpul e un leac babesc pentru inmormantarea obsesiilor: se ia o coala de hartie, nu conteaza culoarea, se scrie obsesia in lux de amanunte,  se introduce intr-un plic negru pe care trasati cu o carioca argintie  o cruce mare  .. puteti distruge plicul prin ce metoda doriti dar nu e neaparat necesar, o data ce plicul e inchis, veti simti cum locul in care va aflati se lumineaza. Functioneaza ca prin magie pana la o data urmatoare.

calatoria merge mai departe...

se spune ca daca taci traiesti mai mult.. . dar defapt atunci cand taci  conversatia ramane inchisa pe dinauntru.Si  totusi pentru ca nu poti sa taci scrii. Ca sa tac cu adevarat trebuie sa fiu intr-o siguranta deplina  si sa ma las in nadejdea  mainilor invizibile sa-mi deseneze scenariul parcursului meu in detalii dintre cele mai fine.  Sunt in tacerea mea, un punct fix ale carui convulsiuni n-au frau, purtandu-ma printr-o succesiune de forme, line, care vin sa atenueaze dulce, ruperi de ritm violente, aparent implacabile, si continuturi pline de bogatii care se lasa gustate precum o femeie din regiuni exotice, se lasa dezbracata de voalul pe cat de conservator pe atat de seducator. Ador aceste schimbari de decor care -mi sunt servite in prajiturele cu ravase. Bogatia de sensuri ma contracta si ma dilata dupa bunul ei plac. Senzatia e de dezghet prin cunfundare intr-o cada cu apa fierbinte si miros de lavanda. Si pentru ca mirosul starneste amintiri, in tot acest rastimp in punctul meu fix e vesnic vara tarzie. Acolo palpita viata   si punctul  se desprinde din banda desenata,  urland despletit prin paduri, urcand si coborand  munti. Mai tot timpul il vad apoi galopand pe-un armasar negru, si mormaind ca o jivina sie insasi. Rade punctul si vara lui cand se stiu protejati de oase tari ca piatra si plang cu capetele incolacite atunci cand realizeaza ca nu e chiar asa. Apoi revin (eu) printre alte puncte si plang pe umerii altor veri si rad si plang si rad cu ele. Ador inconsecventa disciplinata care ma caracterizeaza. Ador incapatanarea cu care ma abat de la traseu tragand de banda desenata s-o fac mai lunga si mai palpitanta. Si-am incalecat pe-o sa ...