se spune ca daca taci traiesti mai mult.. . dar
defapt
atunci cand taci conversatia ramane inchisa pe dinauntru.Si totusi pentru ca nu poti sa taci scrii. Ca sa tac cu adevarat trebuie sa fiu intr-o siguranta deplina si sa ma las in nadejdea mainilor invizibile sa-mi deseneze scenariul parcursului meu in detalii dintre cele mai fine. Sunt in tacerea mea, un punct fix ale carui convulsiuni n-au frau, purtandu-ma printr-o succesiune de forme, line, care vin sa atenueaze dulce, ruperi de ritm violente, aparent implacabile, si continuturi pline de bogatii care se lasa gustate precum o femeie din regiuni exotice, se lasa dezbracata de voalul pe cat de conservator pe atat de seducator. Ador aceste schimbari de decor care -mi sunt servite in prajiturele cu ravase. Bogatia de sensuri ma contracta si ma dilata dupa bunul ei plac. Senzatia e de dezghet prin cunfundare intr-o cada cu apa fierbinte si miros de lavanda. Si pentru ca mirosul starneste amintiri, in tot acest rastimp in punctul meu fix e vesnic vara tarzie. Acolo palpita viata si punctul se desprinde din banda desenata, urland despletit prin paduri, urcand si coborand munti. Mai tot timpul il vad apoi galopand pe-un armasar negru, si mormaind ca o jivina sie insasi. Rade punctul si vara lui cand se stiu protejati de oase tari ca piatra si plang cu capetele incolacite atunci cand realizeaza ca nu e chiar asa. Apoi revin (eu) printre alte puncte si plang pe umerii altor veri si rad si plang si rad cu ele. Ador inconsecventa disciplinata care ma caracterizeaza. Ador incapatanarea cu care ma abat de la traseu tragand de banda desenata s-o fac mai lunga si mai palpitanta. Si-am incalecat pe-o sa ...
