si merii nu mai infloresc..

Ne privim in ochi in livada cu meri - zidar al ruinelor si fiecare zi pe care mi-o daruiesti, o cladesti din ruina zilei care a fost. Si eu iti adaug caramida pe caramida la ruina tuturor zilelor ce te-au compus. Imi zbieri zorile si zilele ce se nasc din maruntaiele apusurilor ce dospesc in cuptorul mintilor in care iti pulseaza inima intre ale carei doua batai ma recompui dintr-o dorinta stranie. Si mie mi se pare firesc de straniu sa fim in aceeasi livada unde ninge cu mielusei de cenusa si miroasa a mere coapte.. un privilegiu pe care doar tu si eu il putem vedea in livada cu meri unde fiecare zi e un dar...

Matriosca

Ne ocupam mintea cu tot materialul pe care-l produc alte minti, in loc sa ne-o golim de el pentru a putea cu adevarat vedea si intelege ceva de la viata noastra. Stim ca nimic nu este original, ca totul este derivat, ca nu suntem decat niste matriosce care se reproduc unele pe celelalte.

Dar este valabil tocmai pentru ca ne e groaza sa renuntam la ceea ce cunoastem prin intermediul altora, ne e groaza sa renuntam la  povestile in care am ajuns sa credem. Ne regasim in personaje de poveste uneori, alteori ne lasam etichetati, sau permitem sa ni se dea mura in gura totul, pana si sa ni se faca o falsa descriere a ceea ce suntem sau a ceea ce am fost, sau ca suntem ceea ce manancam sau ceea ce gandim etc.

Poate ca daca am avea curaj in noi insine, am reusi sa ne revolutionam propriile minti. Si matrioscele noastre ar incepe sa se schimonoseasca, sa urle si sa sparga pahare si farfurii, sa strige in gura mare ca 'nu sunt normale', nu in termenul cunoscut /atribuit, in orice caz. Am citit undeva ca pentru a-ti deschide mintea nu trebuie sa gandesti inafara cutiei (original in engleza: "think outside the box") ci ca mai simplu ar fi, nu-i asa, sa arunci pur si simplu, naibii adaug eu, cutia ("through away the box"), mi se pare atat de clar. 

Imaginati-va o seama de anonimi care se categorisesc reciproc in cutiute de diferite marimi. Fiecaruia i se pare normal sa-i atribuie celuilalt o cutiuta de o anumita marime. Pana cand cuiva, doar unui alt anonim, asezat probabil nu din intamplare intr-o cutiuta cu ceva mai multe gauri, asa ca experiment, pentru fotosinteza, ii vine ideea intr-un totul reformatoare, neconformista de a 'arunca' cutia ..fascinant la prima vedere dar un gest care l-ar putea costa viata. Aceasta reafirmatie pare sa scuture lucrurile cu adevarat pentru ca indiferent in ce cutiuta ai fi implantat, te situezi fizic in acelasi punct, doar optica, atitudinea se modifica. Eu aleg sa pastrez toate aceste cutiute si ma ingrijesc in continuare de cutiuta mea launtrica, pentru ca de cea pe care o am trasa peste cap oricum se ocupa matrioscele.

Acelasi lucru spus diferit devine o alta realitate in sine. La drept vorbind nu poti arunca cutia pentru ca asta ar insemna sa ne aruncam secole de 'bagaj' pe apa sambetei. Ce e in cutiuta noastra cu amintiri e datorita cutiutei cu amintiri ale omenirii.

Exista aceste momente in viata fiecaruia dintre noi, de sclipire divina, de genialitate, care te fac sa vezi o logica pe cat de rasturnata a lucrurilor, pe atat de proaspata, de vie. Marea parte a creierului uman este necunoscuta specialistilor, e ca fata nevazuta a Lunii, te intriga. Perceptiile noastre tin de optica, de vedere in spatiu. Aceasta optica, face diferenta dintre banal si magic, intuneric si lumina, inchisoare si libertate. 

O imagine rasturnata dezvaluie o dimensiune pe cat de reala pe atat de diferita. Atunci noi ne-am pozitiona in cer si cerul ar fi pamantul. Avand in vedere ca varfurile muntilor au fost o data strafunduri de mari si oceane cred ca si noi am fost la inceput in cer si de aici se poate spune ca ochii sunt oglinda sufletului sau ca la moarte trebuie sa acoperi oglinda pentru ca sufletul s-ar speria sa se vada pe sine.

 Poate ca in cele mai adanci caderi ale psihicului nostru defapt ne rupem de ceea ce consideram parametri normali, rupem cartonul cutiutei in care traim pentru a descoperi o cutie mai mare si din nou cadem doar pentru ca mai apoi sa ne putem reinalta.

reminscente 2012

reminscente 2012 

Te-ai privit vreodata intr-o fantana? exista ceva magic legat de fantani. Cand te gandesti ca acolo jos e capturata apa, o apa care te cheama sa te privesti suicidal. Pe de alta parte exact de acest lucru ai nevoie ca sa-ti reamintesti ca ai un sine situat cosmic, de unde te privesti pe tine captiv ca intr-o oglinda, in bolta cerului. Ai obosit sa te privesti pe tine in ambele sensuri ca intr-un inter(viu)macinator,in care un sine alearga dupa celalalt pentru a-l prinde din urma si pentru a-l lua la rost.

Atatea maratoane am alergat pe magistralele interioare incat m-am salbaticit si nu ma mai pot exprima decat in scris. Atatea lumi am creat si am distrus inauntrul meu incat in realitatea in care va citi cineva aceste randuri voi fi facut un pas imens intr-o lume care va exista cu adevarat pentru ca nu existi cu adevarat decat atunci cand te lasi citit.

Suntem unii pentru ceilalti carti inchise majoritatea timpului pe cand dublurile noastre joaca roluri ipocrite de lup, scufita rosie, de bunicuta sau de vanator consumand cu totii ciuperci halucinogene. Daca esti, pur si simplu, fara uniforma, statut, buletin de identitate, sau bani in buzunar, esti cel mai esential amanunt, mergi pe strada fara stres si faci fiecare pas intr-o automultumire egala cu pacea.

12.12.12 confuzie perforata de un soare cu dinti stralucitori  "precum in cer asa si pe pamant"..