Ne ocupam mintea cu tot materialul pe care-l produc alte minti, in loc sa ne-o golim de el pentru a putea cu adevarat vedea si intelege ceva de la viata noastra. Stim ca nimic nu este original, ca totul este derivat, ca nu suntem decat niste matriosce care se reproduc unele pe celelalte.
Dar este valabil tocmai pentru ca ne e groaza sa renuntam la ceea ce cunoastem prin intermediul altora, ne e groaza sa renuntam la povestile in care am ajuns sa credem. Ne regasim in personaje de poveste uneori, alteori ne lasam etichetati, sau permitem sa ni se dea mura in gura totul, pana si sa ni se faca o falsa descriere a ceea ce suntem sau a ceea ce am fost, sau ca suntem ceea ce manancam sau ceea ce gandim etc.
Poate ca daca am avea curaj in noi insine, am reusi sa ne revolutionam propriile minti. Si matrioscele noastre ar incepe sa se schimonoseasca, sa urle si sa sparga pahare si farfurii, sa strige in gura mare ca 'nu sunt normale', nu in termenul cunoscut /atribuit, in orice caz. Am citit undeva ca pentru a-ti deschide mintea nu trebuie sa gandesti inafara cutiei (original in engleza: "think outside the box") ci ca mai simplu ar fi, nu-i asa, sa arunci pur si simplu, naibii adaug eu, cutia ("through away the box"), mi se pare atat de clar.
Imaginati-va o seama de anonimi care se categorisesc reciproc in cutiute de diferite marimi. Fiecaruia i se pare normal sa-i atribuie celuilalt o cutiuta de o anumita marime. Pana cand cuiva, doar unui alt anonim, asezat probabil nu din intamplare intr-o cutiuta cu ceva mai multe gauri, asa ca experiment, pentru fotosinteza, ii vine ideea intr-un totul reformatoare, neconformista de a 'arunca' cutia ..fascinant la prima vedere dar un gest care l-ar putea costa viata. Aceasta reafirmatie pare sa scuture lucrurile cu adevarat pentru ca indiferent in ce cutiuta ai fi implantat, te situezi fizic in acelasi punct, doar optica, atitudinea se modifica. Eu aleg sa pastrez toate aceste cutiute si ma ingrijesc in continuare de cutiuta mea launtrica, pentru ca de cea pe care o am trasa peste cap oricum se ocupa matrioscele.
Acelasi lucru spus diferit devine o alta realitate in sine. La drept vorbind nu poti arunca cutia pentru ca asta ar insemna sa ne aruncam secole de 'bagaj' pe apa sambetei. Ce e in cutiuta noastra cu amintiri e datorita cutiutei cu amintiri ale omenirii.
Exista aceste momente in viata fiecaruia dintre noi, de sclipire divina, de genialitate, care te fac sa vezi o logica pe cat de rasturnata a lucrurilor, pe atat de proaspata, de vie. Marea parte a creierului uman este necunoscuta specialistilor, e ca fata nevazuta a Lunii, te intriga. Perceptiile noastre tin de optica, de vedere in spatiu. Aceasta optica, face diferenta dintre banal si magic, intuneric si lumina, inchisoare si libertate.
O imagine rasturnata dezvaluie o dimensiune pe cat de reala pe atat de diferita. Atunci noi ne-am pozitiona in cer si cerul ar fi pamantul. Avand in vedere ca varfurile muntilor au fost o data strafunduri de mari si oceane cred ca si noi am fost la inceput in cer si de aici se poate spune ca ochii sunt oglinda sufletului sau ca la moarte trebuie sa acoperi oglinda pentru ca sufletul s-ar speria sa se vada pe sine.
Poate ca in cele mai adanci caderi ale psihicului nostru defapt ne rupem de ceea ce consideram parametri normali, rupem cartonul cutiutei in care traim pentru a descoperi o cutie mai mare si din nou cadem doar pentru ca mai apoi sa ne putem reinalta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu